Inventii care vor schimba viitorul

:fire:

Viitorul este aproape. Noi tehnologii apar pe zi ce trece. Pare că ușor ușor devenim acel film de science fiction pe care l-am văzut când eram mici. Aceste invenții care deja au fost sau vor fi create în viitorul apropiat vor schimba radical modul nostru de a trăi. Află mai jos cele mai noi actualități din domeniul științei

Află expresiile cheie!

ia toate măsurile posibile
oamenii se tem
este o creatură vie
poate să identifice
nu a operat singur
acesta a fost mai precis
imaginează-ți că
starea ta de sănătate s-a deteriorat
monitorizează calitatea aerului
are o cusătură mai groasă
dacă suferi de astm
oamenii de știință au spus
nu sunt în afară riscului
a crea opere de artă
a obține tablouri color

translate Traduceți și amintiți-vă frazele cheie.

Identifică ideile principale!

  1. Cât de bine a reușit robotul chirurg să opereze comparativ atât cu oamenii cât și cu oamenii însoțiți de mașinării?

În experimentul operării,robotul a avut un succes monumental. I-a depășit în eficientă și pe chirurgi însă și pe chirurgi asistați de mașinării.

  1. Bacterile ecoli au avansat foarte mult datorită științei. Ce au reușit medicii de la MIT să realizeze cu aceste bacterii?

Bacteriile ecoli au invatat sa deseneze color. La inceput puteau sa deseneze alb negru dar cu modificarea genelor au reusit sa picteze diferite obiecte si lucruri.

  1. Există dezvoltări și în lumea organelor. În încercarea de a găsi o metodă de producere a organelor,ce animal a fost și este folosit?

Porcul,datorită similarității acestuia cu omul a fost descoperit ca fiind potrivit pentru manipularea genelor. Acest lucru a fost încercat cu șobolani și porci însă nu a fost un succes.

Cred că…

Viitorul este un subiect fascinant. Desi majoritatea inventiilor despre care am citit si am auzit nu vor aparea prea curand este frumos sa te gandesti la ce va fi. Inteligenta artificiala devine un subiect din ce in ce mai actual,iar ceea ce in trecut era pur fantezie incepe sa prinda acum contur.

Roboti autonomi,organe printate,tehnologii atat de avansate incat nu va mai exista necesitatea muncii,toate atat de aproape si totusi atat de departe. Putem sa avem numai asteptari pozitive de la viitorul apropiat.

Împărtășește-ți ideile!

  1. Tu ce asteptari ai de la viitor?

  2. Ce parere ai despre inventiile discutate?

  3. Crezi ca creativitatea poate fi inlocuita de o masinarie?

audio-recording-icon-1 Înregistrați răspunsul dvs. audio (puteți adăuga un text). Includeți o întrebare pentru alții.
idea Propune un subiect de discuție.

1 Like